MUZEUL NAȚIONAL AL MARINEI ROMÂNE –
LA A XXII-A EDIŢIE A CONFERINȚEI ANUALE DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE
În perioada 11-13 octombrie 2018, Muzeul Național al Marinei Române a organizat cea de-a „XXII-a ediție a Conferinței Naționale de Comunicări Științifice, Dunărea și Marea Neagră în spațiul euro-asiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație”.
Deschiderea oficială a avut loc vineri, 12 octombrie, la Muzeul Național al Marinei Române, în Sala de conferințe Clio, începând cu ora 9.00. Directorul Muzeului Național al Marinei Române, comandor Marius Laurențiu Rohart a salutat participanții, specialişti din instituţii de marcă ale lumii ştiinţifice naţionale, și a dat cuvântul oficialităților invitate să declare deschise lucrările conferinței: doamna director al Bibliotecii Județene „I. N. Roman” Constanța, dr. Corina Apostoleanu, domnul director al Arhivelor Militare Naționale, colonel Liviu Corciu și comandantului garnizoanei Constanța, domnul contraamiral Daniel Căpățână.
Ca în fiecare an, în program au urmat semnale editoriale: Vasile Mărculeț, „Vlaho-bulgari şi bizantini (1185-1204). Aspecte militare ale luptei pentru supremaţie în Peninsula Balcanică”, Editura Muzeului Naţional al Marinei Române, Constanţa, 2018 – prezentată de autor; Dan-Dragoș Sichigea, „Jurnalul de război al Comandamentului Amiral German Marea Neagră”, Editura Muzeului Național al Marinei Române, Constanța, 2017 – prezentată de autor; Vasile Cristoi, „Dunăre, drum fără pulbere”, Editura SCRIB, Bucureşti, 2018 – prezentată de șef Secție muzeograf Emil Păunescu (Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu) și Antologia „România la Centenar – 100 de poezii de pe frontul Marelui Război”, selecție realizată de Delia Bălăican și Sorin Mărgărit, Bucureşti, 2018 – prezentată de dr. Delia Bălăican (Biblioteca Academiei Române).
Comunicările în plen au adus în fața publicului specialiști consacrați care au inclus în prelegerile lor, elemente noi și interesante: prof. univ. dr. Valentin Ciorbea (Universitatea „Ovidius” din Constanța), „Cu privire la organizarea și îndeplinirea misiunii de trecere a trupelor române în Dobrogea (octombrie-noiembrie 1878)”; dr. Vasile Mărculeț (Colegiul Tehnic „Mediensis” Mediaş), colonel (r) dr. Alexandru Bucur (Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, filiala Sibiu), „Contribuția locuitorilor din vechiul regat la FONDUL JERTFELOR LINIEI DEMARCAȚIONALE (1919)”, expert dr. Carmen Atanasiu (Liga Navală Română), „Marina comercială română în istoria ultimului secol sau „ce am avut și ce am pierdut” ?!” și prof. univ. dr. Marian Cojoc (Universitatea „Ovidius” din Constanța), „Unele aspecte privind raporturile de forță româno-maghiare între anii 1918-1920”.
Lucrările Conferinței au fost structurate pe patru secțiuni: 1) 140 ani de la recunoaşterea independenţei și Centenarul Marii Uniri, 2) Istorie militară, 3) Istorie generală, 4) Conservarea și restaurarea patrimoniului cultural.
La manifestare au participat peste 60 specialişti din instituţii de marcă ale lumii ştiinţifice naţionale, precum: Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea ,,Ovidius” din Constanţa, Universitatea Bucureşti, Institutul de Istorie Cluj-Napoca, Institutul de Turcologie și Studii Central-Asiatice al Universității „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea Maritimă Constanţa, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea, Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul Bucovinei Suceava, Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Complexul de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” București și filiala Constanța, Arhivele Militare Naţionale Române, Depozitul Central de Arhivă Piteşti, Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, Comisia Română de Istorie Militară, Liga Navală Română, Societatea Română de Științe Istorice, Asociația de Istorie Balcanică București, Colegiul Tehnic ,,Mediensis” Mediaş, Colegiul Tehnic „Nicolae Titulescu” Medgidia, Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța, Centrul de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României ,,General Paul Teodorescu”.
Asociația de Istorie Balcanică a fost reprezentată de dr. Cristian Constantin – „Marele spionaj de la Dunăre”: Petre Gr. Ionaşcu şi Labirintul Morţii (1916–1919).